
Review: Canon 24mm EF F/2.8 IS USM pe un body crop
Îmi place cum am ajuns să probez acest obiectiv. Inițial am luat legătura cu F64 pentru a oferi un review la varianta 24mm pancake EF-S. Dar, cum acela nu era disponibil la momentul respectiv, am ales fratele său mai mare, un obiectiv pe care l-am admirat de mai mult timp dar pe care nu am reușit să pun mâna până atunci: Canon 24mm EF f/2.8 IS USM.
Prima impresie
Construcție solidă. Chiar dacă materialul exterior este realizat din plastic, este un plastic de calitate care se simte bine la mână. Ușor (280 gr), dar suficient de solid pentru a-ți da seama de calitatea acestuia. Inelul de focalizare oferă exact atâtă rezistență încât focalizarea manuală să fie o plăcere, foarte asemănător cu rudele mai mari cu inele roșii.
Este un obiectiv de dimeniune redusă. Perfect. Având în vedere că focala de 24mm pe un aparat crop oferă echivalentul unui 38 mm este ideal pentru a fi montat pe aparat și uitat acolo. Unghiul de cuprindere este suficient de mare penru a descrie cadrul în care vă aflați dar nu atât de mare încăt să îndepărteze subiectul în imagine. Ideal pentru fotografia de călătorie, documentară sau de stradă. Pentru ultimul scenariu dimensiunea redusă a obiectivului este un mare plus. DSLR-urile nu au fost niciodată preferate de fotografii de stradă din 2 mari motive. Sunetul pronunțat al declanșatorului și obiectivele mari care probabil le vor da impresia trecătorilor că sunt filmați pentru televiziune. Acest obicetiv nu va trezi suspiciuni. Varianta EF-S nici atât.
Focalizarea este realizată intern iar primul element nu se învârte asa că filtrele graduale pot fi folosite fără probleme. Filetul de filtru are un diametru comun de 58mm.
Leave a comment